De vorbă cu Adriana Cârnu, voluntar la #RIO2016, despre frici și motivații

Pe Adriana Cârnu am cunoscut-o pe Facebook. Ne-a trimis un mesaj privat pe pagina noastră, ne-a zis că merge și ea la Rio și a fost suficient cât să vrem să ne împrietenim. Și dacă tot vom deveni prieteni, ne-a rugat să-i zicem Micky. Așa că v-o prezentăm pe Micky, care tocmai a ajuns în Brazilia. Mâine o s-o cunoaștem și noi, în realitate. Ne-am dat întâlnire pe plaja din Copacabana. 🙂

Când s-a înfiripat în mintea ta ideea de a participa ca voluntar la Jocurile Olimpice?
Micky: Pe măsură ce sportul a intrat în viața mea cu disciplină, efort și voință, am înțeles puțin câte puțin din ce presupune viața unui sportiv de performanță. Și uite așa, din lupta cu propriile-mi neputințe, am ajuns să respect diferit efortul lor de a depăși limite și recorduri ale corpului și minții, pe care am considerat că le pot susține indirect prin a mă oferi voluntar la Jocurile Olimpice.

Cum a decurs procesul de selecție și cât a durat?
Micky: Am inițiat procesul de aplicare în 2014 când am depus formularul de aplicare, urmat de doua interviuri în 2015, unul individual și celălalt de grup. Nu a fost un proces dificil, ci doar destul de lung cât să te mai enerveze din când în când. În martie 2016 am primit răspunsul că sunt acceptată în echipa de operațiuni ale presei pe Arena Carioca 3. Următorul pas provocator? Biletul de avion, desigur.

Ai mai fost voluntar la alte competiții sportive?
Micky: Nu am mai fost voluntar la competiții sportive, interesul meu a fost direcționat către cei care participă la “competiții sociale” și ajung întotdeauna pe ultimul loc. Astfel, în 2012 am fost voluntar în Togo, Africa, într-un proiect care a vizat educația lingvistică, non-formală și pentru sănătate a copiilor din comunitățile rurale și urbane.

Există vreun sportiv anume pe care abia aștepți să-l vezi performând la Rio?
Micky: Mi-aș dori foarte mult să văd întreaga competiție de atletism, însă programul meu de voluntar nu îmi permite. Așa că o să mă bucur doar să citesc despre noile recorduri dobândite. Pentru a reuși să alerge cu o secundă mai puțin, unii atleți se antrenează aproape 2 ani. 2 ani pentru o secundă…cum să nu-i iubești?

Ce te motivează să mergi la Rio? Ce le răspunzi prietenilor care te întreabă <<Și ce câștigi din asta?>>?
Micky: În atingerea unui asemenea obiectiv, precum voluntariatul la Jocurile Olimpice, am descoperit că frica mă motivează cel mai mult. Ce câștig prin atingerea obiectivului? Aduc încă o parte din mine la lumină și controlez unele gânduri neproductive. O să vă întrebați, desigur, ce vreau să spun prin frică. Frica aceea pe care o știm cu toții: teama de un context socio-politic nou, nesigur, contestat de comunitate (“poate că Rio avea alte nevoi mai importante decât organizarea jocurilor”), frica de ignoranță sau prejudecăți. În definitiv, experiența de voluntar la Jocurile Olimpice mă ajută să transform frica în oportunitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *