Povestea Utrecht 2013

Totul a început la Brașov!
Sunt unele experiențe în urma cărora rămâi cu un microb; acela de a vrea mai mult, de a repeta experiența. Așa a fost pentru mine Festivalul Olimpic de Iarnă pentru Tineret European de la Brașov. Cum m-am întors acasă, m-am înscris pentru următorul și așa am ajuns să scriu al doilea capitol al experienței olimpice.

Ralu Utrecht


Am plecat la drum cu o doză nebună de entuziasm, cu un zâmbet imens pe față, cu emoții în bagaj, dar diferite față de cele cu care am plecat la Brașov. Mă urc în avion și încep să scriu promisiunea pe care mi-o fac mie; promisiunea de a fi deschisă și zâmbitoare, autentică și optimistă, caldă și sufletistă, să fiu eu. Sunt întâmpinată de niște oameni pe care nu-i cunosc, dar care și-au pus amprenta asupra mea din prima secundă în care i-am întâlnit. Apoi ajung în casa unor străini care mă primesc cu brațele deschise și îmi ascultă cu drag și interes poveștile. Și pas cu pas ajung să cunosc orașul, oameni faini, culturi noi. Trebuie doar să fiu deschisă și curioasă!

La EYOF Utrecht am reușit să înțeleg mult mai bine că experiența olimpică nu este despre competiție, ci despre oameni. Oameni pe care poate nu-i vei mai întâlni vreodată, dar care te-au influențat într-un fel fără ca măcar să vrea sau să știe asta. Și uneori poate fără chiar tu să-ți dai seama.
Am realizat cât de mult te îmbogățești atunci când nu știi pe nimeni și le acorzi șanse egale tuturor pe care îi întâlnești. Este la fel ca atunci când pleci cu o foaie albă de acasă și te întorci cu un curcubeu desenat pe ea. Iar acest „curcubeu“ l-au desenat pentru mine niște oameni deosebiți: Angi, Twan, Loes, Frank, Chris, Ziga, Ilya, Gerben,  Maruta, Juris, Martins, Lev și Boris. Nu ar fi corect să uit că imaginea nu ar fi completă fără elementele din fundal, fie că ele au fost desenate de atleții români, letoni sau sloveni, de alți team assistants sau de vreun șofer.

Pe parcursul acestei experiențe mi-am dat seama că vreau să mă bucur de fiecare moment alături de oamenii faini din jurul meu și nu să alerg după „medalii“ fără să savurez momentul victoriei. Și că nu trebuie să aleg barul de vizavi dacă vreau să ies din zona de confort.

Mi-am reamintit că lucrurile mărunte fac diferența în relațiile pe care le ai cu oamenii din jurul tău, fie că asta înseamnă o brățară, un tricou al Letoniei, o mulțumire în slovenă, un buchet de flori la cina românească sau un „La revedere“ pe aeroport.
Mi-am reîntărit valorile și credințele. Am savurat fiecare moment în care eram felicitată pentru modul în care s-au desfășurat lucrurile la Brașov, am povestit cu drag despre România de fiecare dată când am fost întrebată și am purtat cu mândrie tricoul delegației țării mele. M-am bucurat să defilez alături de sportivi la ceremonia de deschidere, dar am apreciat mult mai mult organizarea noastră de la Brașov în acel moment.

Privesc în urmă la această experiență minunată și realizez că deși am avut tendința de a compara cu ceea ce a fost la Brașov, sunt complet diferite, fiecare unică în felul ei, cu lecții diferite pentru mine și cu emoții diverse. Iar mai presus de asta, eu, cea de la Utrecht, am fost diferită de eu, cea de la Brașov. Acum sunt mai bogată cu toți oamenii pe care i-am cunoscut, cu fiecare poveste împărtășită, cu fiecare pas făcut printr-un oraș minunat, cu încrederea câștigată, cu noua doză de curaj dobândită.

Plec mai departe în viața mea cu siguranța că vor mai urma și alte capitole din povestea mea olimpică, cu promisiunea că de acum încolo voi alege Letonia, cu planuri de vacanță în Slovenia, cu dorința de a ieși din zona de confort, cu mai mult curaj de a-mi urma visele, cu desenul curcubeu din sufletul meu și cu o brățară care a strâns în ea toate emoțiile și amintirile din experiența Utrecht.

Voralberg & Liechtenstein, Tbilisi, Baku, abia aștept să văd ce îmi pregătiți și să descopăr o nouă variantă a mea!

* Articol scris în august 2013 după participarea ca asistent de delegație pentru echipa Rusiei la European Youth Olympic Festival Utrecht 2013.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *