Cum a început totul – Ralu’s Version

La 8 ani distanță, îmi aduc aminte în detaliu momente din ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Beijing 2008. Deși l-am văzut doar la televizor, acela a fost evenimentul olimpic care m-a marcat. Mă uitasem și înainte la competițiile olimpice, înțelegeam unicitatea și importanța lor pentru un sportiv, dar era mai mult o opțiune atunci când nu aveam altceva de făcut. În 2008 ceva s-a schimbat. Nu știu ce și nu știu cum, dar atunci am simțit că olimpismul devine o pasiune pentru mine. Atunci s-a declanșat toată nebunia și am început să aștept cu nerăbdare următorul eveniment olimpic.

beijing olympic stadium

Sursa: http://cc.nphoto.net/view/2008/11910.shtml

Vancouver 2010 și Londra 2012 le-am urmărit cu intensitate, dar nu pot spune că am vreun moment care m-a marcat sau de care îmi aduc aminte cu un interes deosebit. Poate doar cu excepția celui dedicat voluntarilor de la Londra 2012. Atunci am realizat pentru prima dată că poți face voluntariat la o competiție olimpică. Și m-am apucat să caut. Ca un om ce își dorea o carieră în resurse umane și învățase cum merge treaba cu recrutarea, am început să mă uit prima dată la evenimente mai mici, cât să capăt suficientă experiență pentru Jocurile mari.

Tot internetul al meu a fost până în momentul în care am dat peste Festivalul Olimpic pentru Tineret European care se desfășura în februarie 2013 la Brașov. Am completat cu entuziasm formularul de înscriere, neștiind că am prins ultima perioadă de recrutare. În același timp, îl descoperisem și pe Adrian, care participase ca voluntar la Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Tineret Innsbruck 2012. L-am tras de limbă cât de mult am putut, cât să știu în ce mă bag și ce aș putea să fac mai mult ca să fiu sigură că mă acceptă. Doar nu aveam de gând să ratez un eveniment olimpic care se desfășura la mine în țară?!

A urmat un interviu la Brașov, la Patinoarul Olimpic, de unde îmi amintesc cu drag cum m-am dus cu teancul de diplome de la diverse evenimente ca să fiu sigură că îi conving. Ochiul meu de HR în devenire a observat din prima grila de observație a celui care ținea interviul cu mine și am avut grijă ca răspunsurile mele să se potrivească cu ce avea notat pe foaia respectivă. Îmi doream atât de tare să particip, încât nu m-a interesat nicio secundă când mi-a zis că mai sunt locuri disponibile doar la departamentele Security și Catering. Și am acceptat fără să stau pe gânduri să fac parte din echipa de Catering, deși habar n-aveam ce aveam să fac. Am ajuns și într-un training pe care am avut grijă să-l transform în teambuilding și care m-a ajutat să primesc o a doua șansă.

În ianuarie 2013, bugetul pentru eveniment fusese tăiat, iar primii la care renunțau erau voluntarii pentru care trebuia asigurată cazarea. Așa că am fost pusă pe lista de rezerve. Până când am fost sunată de cineva din departamentul care se ocupa de coordonarea voluntarilor. Se eliberase un loc în departamentul NOC (National Olympic Committees) Services & Relations și îmi era oferit mie. Am profitat din plin de acel loc, dar despre asta într-un articol viitor.

După nu mi-am mai dorit să renunț la atmosfera din cadrul unui eveniment olimpic, deși toată lumea din jurul meu mă întreba ce o să fac cu asta și până când. A urmat European Youth Olympic Festival Utrecht 2013 și Vorarlberg & Liechtenstein 2015. La Sochi 2014 nu am ajuns, pentru că aplicația mea s-a pierdut pe undeva prin sistem. La EYOF Tbilisi 2015 și Jocurile Europene Baku 2015 am fost acceptată, însă nu am mai putut ajunge pentru că și zilele de concediu sunt limitate. Am completat atâtea formulare și am susținut atâtea interviuri pentru evenimente olimpice, încât abia îl aștept pe următorul (EYOF Gyor 2017). Dar până atunci, este și va fi Rio 2016 și #GașcaLuiCoubertin, care oferă în sfârșit un sens pasiunii mele!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *