Voluntar la FOTE 2013

În februarie 2013, mi-am luat concediu şi am plecat la Braşov, unde am coordonat echipa de General Information Desk a Festivalului Olimpic de iarnă al Tineretului European 2013 (prescurtat FOTE) – o echipă de 12 voluntari, a căror responsabilitate era să primească solicitările delegaţiilor şi să se coordoneze cu celelalte departmente pentru îndeplinirea acestora.

Am scris textul de mai jos prin martie 2013. Nu ştiam atunci că doar câteva luni mai târziu urma să îmi fac bagajele şi să mă mut în Brazilia. Nu ştiam nici că, împreună cu colega mea de cameră din Braşov – Raluca –, voi face parte din #GaşcaLuiCoubertin, şi că vom pleca împreună la Rio de Janeiro, ca voluntari la Jocurile Olimpice din 2016. 

„Am fost voluntar la Festivalul Olimpic de iarnă al Tineretului European Braşov! A fost prima mea experienţă de voluntariat, dar cu siguranţă nu ultima. Au fost 10 zile pline, în care mi-am ignorat prietenii, familia şi pe mine. Am fost într-o lume diferită, ireală, am pierdut contactul cu realitatea şi noţiunea timpului. Nu ştiam în ce zi a săptămânii suntem sau cât era ceasul, uitam să beau apă sau să mănânc, dormeam 5-6 ore pe noapte şi a doua zi o luam de la capăt cu forţe proaspete şi mult entuziasm. Şi mi-a plăcut!

A nu se înţelege că asta este munca de voluntar. A fost alegerea mea ca în unele zile să ajung la birou la 7-8 dimineaţa şi să plec la 12 sau 1 noaptea. Poate tocmai pentru că ştiam că durează doar 10 zile, am vrut să mă implic cât mai mult, să văd şi să învăţ cât mai mult. Şi am avut timp, în zilele mai puţin aglomerate, să merg şi la locaţiile sportive. Pentru că atunci când eram mică eram mare fan al cuplului de patinatori Marina Anissina şi Gwendal Peizerat, m-am dus la competiţiile de patinaj artistic şi patinaj viteză. Îmi pare rău că nu am fost acolo când Emil Imre a câştigat medalia de aur, însă am ţipat de bucurie în faţa televizorului şi la ceremonia de premiere, unde a venit Nadia să îi dea medalia.

Mi-au plăcut foarte mult sportivii. Până la urmă, sunt nişte copii, însă se antrenează cu rigurozitate, sunt responsabili şi foarte atenţi cu dieta şi corpul lor, mult mai atenţi decât majoritatea adulţilor, şi se susţin unii pe alţii. Sunt ca o familie, iar voluntarii care i-au însoţit au fost foarte norocoşi să fie alături de ei. Avem multe de invăţat de la ei.

Am cunoscut mulţi oameni frumoşi, mi-am făcut prieteni şi m-am umplut de energie. Mi-am promis că nu va fi singura competiţie sportivă la care particip ca voluntar, ca şi restul colegilor mei, care deja şi-au trimis aplicaţiile pentru Sochi 2014. Fiecare cu continentul lui, eu una visez la Rio 2016.   

La finalul oricărui festival olimpic pentru tineret, chiar în timpul ceremoniei de închidere, sportivii, uneori şi voluntarii, fac schimb de echipamente. Un hanorac de la Marea Britanie, un tricou de la Elveţia, o căciulă de la Estonia, o geacă de la Ucraina etc. Impresionant de văzut, însă eu nu am vrut să îmi schimb echipamentul. Şi ce dacă francezii aveau costume de firmă, iar ale austriecilor erau cele mai frumoase? Eu sunt mândră să merg la schi îmbrăcată în echipamentul meu, cu însemnele festivalului şi steagul României pe el. Să le arăt celor din jurul meu că am fost acolo, că am fost parte din festival şi că am participat la buna lui desfăşurare.

Se spune că voluntarii nu sunt plătiţi, nu pentru că nu au nicio valoare, ci pentru că sunt de nepreţuit. Nimic mai adevărat.”

IMG_2596

IMG_2301 IMG_2450

IMG_2310

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *